Bula imobiliară din România pare să bubuie: de ce riști să nu mai primești ce plătești

de: Alexandru Puiu
08 04. 2022

Când vine vorba de domeniul imobiliarelor din România, ritmul în care au crescut prețurile în ultimul an nu avea cum să ducă decât la un dezastru, de o amploare mai mică sau mai mare, în funcție de orașul în care locuiești.

Investițiile în imobiliare nu au fost niciodată foarte sigure sau previzibile, dar situația din România s-a complicat și mai mult decât de obicei din cauza unui cumul distructiv de factori. Prețul materialelor de construcții nu doar că a explodat, dar tinde să fie absolut imprevizibil ritmul scumpirilor de acum înainte. Astfel, dacă ajungi să achiți un apartament în stadiu de proiect, sunt șanse foarte mari ca prețul să se modifice pe perioada contractului sau, în cel mai optimist caz, să nu mai primești ce ai plătit.

Bula imobiliară nu s-a încheiat, prețurile vor mai crește

Scumpirile din spatele materialelor de construcții, cumulate cu creșterile de prețuri la carburant și energie, se vor reflecta inevitabil în apartamente și case mai scumpe. Nu ajută nici inflația care, în mod evident, amplifică pretențiile salariale ale muncitorilor din construcții și, în final, ajungi să te afli în situația în care prețul din contractul pe care l-ai semnat pentru o locuință în care poți păși peste un an nu mai este realist. În cel mai optimist caz, vor exista întârzieri semnificative la predare.

Situația din piața imobiliară este cu atât mai tristă cu cât prețurile apartamentelor noi din țara noastră au crescut în medie cu 15 – 25%, într-un singur an. Dacă scumpirile vor continua, costurile vor mai crește până la finele anului cu alte 10 – 15 procente. Asta nu înseamnă sub nicio formă că se vor și vinde cu acele prețuri, doar că profitul dezvoltatorilor va scădea destul de mult, până la nivelul în care alte prețuri de vânzare să nu mai fie sustenabile.

”În acest moment sunt probleme cu stocurile pe toate materialele de construcție, producția din România nu face față cererii și atunci majoritatea sunt nevoiți să importe din exterior din țările vecine. A avut un impact și războiul de lângă noi, pentru că multe materiale erau importate din Ucraina”, a precizat Ramona Ganes, reprezentanta unui complex imobiliar.